Steagul nestemat

Iunie 7, 2013

Inventarul prostiilor fiind făcut (aici, de către Dan Tăpălagă) obsesiile sunt puse în evidenţă clar. Parlamentul e o cuşcă de penali.

Falsele probleme cu drapelul şi gayii sau şi mai fain, profanarea drapelului ar fi mers evitate dacă în loc să atragă privirea cu aşa ceva mascau mârlăniile cu unele concesii. De exemplu: introducerea tergiversării urmăririi penale ar fi fost atenuată de scoaterea prezumţiei averii ca să poată merge mai uşor confiscarea în cazul în care procesul ar fi fost finalizat, totuşi, la un moment dat. Altfel degeaba fac unul şi altul un an-doi puşcărie. Dar nu.

Se mai enervează cineva pe băiatul ăla din Harghita care spânzura păpuşi? Din contră, în loc să facă puşcărie am râs de ne-am căcat pe el pe Times New Roman.

De asemenea, nicio vorbă (semnificativă) despre regionalizare. Care oricum nu-şi are niciun rost dacă consiliile judeţene se păstrează. Senatul ca o adunare a regiunilor va fi inutilă în felul ăsta. Premize europene să se întâmple acest lucru există (vezi aici) şi vorbim de locuri mai apropiate de o anumită cutumă a ordinii.

DSC06035

Nu contează în ce formă ajunge la vot proiectul, din capul şi mâinile ăstora nu poate ieşi nimic bun. Jos labele de pe steag!

Protocolul Fantoma

Decembrie 19, 2012

Ar trebui să fiu mulţumit. Fiecare vrea să fie diferit, să fie altfel dar mai bun altfel, să nu se topească în mulţime, să aibă identitate, să fie o voce dacă se poate, să nu stea după ceilalţi. Ei bine, e clar că ceva-ceva tot am reuşit. După ce rezultate sunt la vot, de exemplu, atât cât e el de nereprezentativ în absolut şi neilustrativ, aparţin unei minorităţi. Mishion acomplişd!

403411_10151559604724746_1738108379_n.jpg (483×361)

(Imaginea de mai sus mă dă gata din câteva motive bune: Teleorman, şlapi, pufoaice, şorţ, Crin, copii, bunici, 2012.) (poză via kmkz)

La Mulţi Ani!

Suveniruri 125mm

Noiembrie 6, 2012

În holul hotelului Crowne Plaza se păstrează câteva artefacte de la trecerea armatei lui Sadam prin părţile astea. Pe lângă pozele cu hotelul făcut praf şi aparatura de calcul din anii ’90 carbonizată, piesele de rezistenţă sunt nişte cutii, recipientele de artilerie grea (tot felul de tuburi goale, sper). Clic pe poze pentru versiunea mare.

 

 

 

 

Doi plus doi fac patruzeci de hoţi*

Noiembrie 5, 2012

Mai puţin ştiută este lupta eroică a grupurilor reformatoare din Kuwait. Iată, România  – *Jos mafia! Sus patria! – nu este atât de departe de noile trenduri globale! Trenduri care vin din America de Sud, Orientul Mijlociu sau Rusia dar nu mai contează! Suntem în rândul lumii! Suntem în trend.

Revenind la protestele din Kuwait, acestea au loc de la începutul anului mai exact din februarie! Opa! Guvernul remaniat a căzut apoi în iunie (sic!) şi de atunci ţine-te bine de cămilă, a început agitaţiunea! A intervenit şi Emirul, care a tăiat şi spânzurat.  Nu chiar la propriu, nu cred, deşi s-ar putea să aibă dreptul, pe toate celelalte se pare că le are, astfel că a fost perfect legal să modifice legea electorală (sic la pătrat! Crin, fă-te că notezi!).

Împotriva acestor maşinaţiuni se desfăşoară frecvent adunări publice şi au loc chemări la protest. Partea amuzantă a manifestaţiilor din Kuwait este evidentă. Vorbim de proteste într-o ţară unde 1 dinar este 2.8 Euro. Setea de democraţie este, însă, nepreţuită. Modul de blocare a adunărilor publice este încărcat de originalitate şi specific local: se închid mall-urile şi parcările. Neavând unde parca şi unde aduna oamenii sunt nevoiţi să defuleze, unde altundeva decât pe autostradă. Ca aseară.

Astăzi s-a deschis primul Victoria’s Secret în Kuwait. Există totuşi speranţe.

În sfârşit

Octombrie 28, 2012

Am observat de mai mult timp că străinii pot fi neinformaţi în perioada alegerilor, politica nu îi pasionează şi încearcă să se ţină departe de discuţile politice pur şi simplu neurmărind şi nefiind la curent. Cel puţin nu se agită la nivelul la care ne înfierbântăm noi. Am luat-o ca pe un semn de normalitate. Un englez sau francez sau american depinde prea puţin de politic în afară de politica fiscală: dacă plăteşte mai mult sau mai puţin impozit, dacă are mai multe sau mai puţine gratuităţi. În afară de lucrul ăsta nu există prea multe şanse de răsturnare a sistemului, cel care va veni în loc nu va schimba din temelii nimic, nu are cum. Acum, la americani, Obama va câştiga în faţa lui Romney pentru că este un tip mai cool. Nefiind atât de hip, Romney e mult mai uşor de ridiculizat şi chiar demonizat. Cam atât. La fel cum politica externă în timpul lui Obama a fost doar mai accelerată (retrageri – în Irak şi posibil Afghanistan, avansări – în zona APAC) dar nu radical schimbată faţă de cruciatul de dinaintea lui. (Doar topicile alese de conservatorii americani să bată darabana cu ele pot fi într-adevăr de un idiotism aparte, à l’americaine, şi îi descalifică în secolul ăsta, dar ăsta e alt subiect.)

Acolo ar trebui să ajungem şi noi. OK, visa waiver is dead, Schengen e deja Star Treck into the future, autostrăzile se inaugurează de 4 ori (câte o dată pe sens, la fiecare bandă, şi la fiecare 15-20 de km, dacă este posibil), în sănătate lucrează în continuare medici cu 10 milioane salariu şi un puşcăriaş veritabil este vedetă pe blog şi va ieşi de la pârnaie încărcat de glorie, cu sacrificiul pentru popor dovedit şi îndeplinit. Dar, nu vom ieşi din NATO, din UE şi legile încet-încet trebuie să fie aplicate şi la noi la un moment dat. Singurul lucru care mai contează e aplicarea MCV din punctul de vedere al UE iar românii (momentan separaţi mental de spaţiul comun) să nu mai dea şpăgi. Poate ar ajuta să nu se mai uite atâta lume la televizor, dar, adevărul e că nu ai ce să faci. Pe frigul ăsta care va veni…

În concluzie la viitoarele alegeri nu prea contează. Să vină stânga populistă să dea la oameni salarii şi pensii dacă vrea, poate să o facă, aşa e bine şi atât o duce mintea. Să vină Gigi să fie coleg la Senat cu Crin, oricum el e eurodeputat, deja, ACUM! Sau s-a uitat lucrul ăsta?

Bineînţeles, mi-ar fi plăcut ca Baconshi sau măcar Diaconescu să fie Ministru de Externe şi nu un aparatcic de modă nouă (trecut şi prin Braşov, apropo). Ar fi fost frumos ca Monica Macovei să aibă parte de o justă apreciere publică de masă care să îi dea dreptul să provoace măcar o discuţie legată de prima femeie preşedinte în România. Ce bine ar fi fost ca PNŢ-cd să nu fi murit sau ca discuţiile despre monarhie să nu fie băgate în ridicol istoric de urmaşii ideologici şi fizici ai celor care au implementat partidul-stat. Ar fi fost mai bine pentru România ca vorbele şi acţiunile unui şef de guvern German (motorul europei, doamna de fier…) să aibă o rezonanţă în capul românilor. Dar, asta e. De fapt, tot, absolut tot ce contează şi va conta în continuare e ceva de genul ăsta: Daniel Morar a mai aratat ca, in perioada august 2006 – octombrie 2012,Directia Nationala Anticoruptie a trimis in judecata peste 4.700 de persoane, dintre care 23 de parlamentari si 15 ministri si secretari de stat, pentru fapte de coruptie, asociere, asimilate sau in legatura cu fapte de coruptie. Din cele 4.700 de persoane deferite justitiei, aproximativ jumatate detineau pozitii importante de decizie si control la nivel central si local.

2010 – 2011 – 2012

Octombrie 8, 2012

Nobelurile sunt în desfăşurare şi la literatură (vezi aici) avem deja discuţii clasice „de ce nu câştigăm”. Adică, de ce nu câştigă Cărtărescu. Adevărul e că „idealistic” or „ideal” i s-ar potrivi şi lui doar că el este puţin cam spre dreapta în viziunile poltice. Acuma, n-ar fi asta o problemă căci cu Herta Mueller au virat spre critică a utopiei practice socialiste iar cu Mario Vargas Llosa, în 2010,  s-a spart tabuul alegerilor scriitorilor europeni de stânga (vezi reacţii aici).

Discursul de mulţumire al unui câştigor mai de stânga, aşa, de mai demult, aici.

Scoţian

Septembrie 28, 2012

Corporatismul românesc relaxându-se la masă

Bear dong

Septembrie 19, 2012

Deşi mi se par exagerate unele opţiuni şi reacţii (citeşte 1 şi vezi 2) tot eu m-am surprins înjurând în gând la aceste utlime incidente cu urşii care vor rezulta, cum altfel, în mărirea cotei anuale.

Se pare că ursul era prins într-un gard al unei curţi, iar ulterior acesta l-a atacat pe om„, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmieri Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.

Curtea omului, deci.

Pe scurt, aşadar: pentru a mări cota de vânătoare laurs (pentru prinţi, regi, bogaţi, psihopaţi) se înscenează câteva atacuri cu proşti. De data asta unii chiar mor. Ghinionul lor. Asta-i varianta tare.

Varianta moale e că într-o administraţie fluidă totul este permis: braconăm cât se poate, dăm poliţiei ce e al poliţiei (vezi declaraţia de mai sus), trimitem la bucureşti ce e al bucureştiului şi suntem şi noi fericiţi în semi-sărăcia noastră, cu râul, ramul, dar mâncăm o dată pe an labă de urs.

Mais no

Septembrie 12, 2012

Autoalimentându-se după un minidiscurs la radio legat de romi (adică ţiganii noştri 90% şi ai bulgarilor 10%), un ministru francez (wonder boy-ul cabinetului actual sau Bocănilă, cum probabil i-ar spune Banciu), declară că oricum Franţa nu trebuie să primească toată mizeria europei şi a lumii.

Dar ce să-i faci! La aşa vin şi aşa brânză n-aveţi doar americani bogaţi middleage ci mai sunt şi gunoaie, dom’le. Oare de ce nu au nemţii problemele ăstea? Ah, da: iată un muzeu deschis în sfârşit în Franţa ce ar fi un echivalent al lagărelor de concentrare de la care au fost trimişi oameni către soluţia finală, deci mesajul muzeului acum ar fi destul de clar. Dar e în Franţa atât de simplu? Nu. Lagărul a fost folosit atât de statul francez, apoi de regimul Vichy şi mai apoi de nazişti, astfel încât se succed atâtea tâmpenii pe metru pătrat că e greu a discerne. Mult mai simplu a fost ca timp de vreo 40 de ani să fie complet ignorată şi romanţată întreaga perioadă:

[…] la publication de La France de Vichy de Robert Paxton (1973 en France) change la donne. Jusque-là, Vichy était vu comme une simple antenne de l’occupant allemand, il n’y avait pas de singularité française.

Après Paxton, on réalise que Vichy a existé comme un Etat avec sa propre politique, ses propres objectifs et qu’il a utilisé le camp d’internement comme un élément central de sa politique d’exclusion. [sursă]

În această logică a adaptării discursului oficial şi a interpretării bombastice a faptelor (nu, nu le-am luat noi din taxe bilete de autocar către Franţa) are loc şi a declara cu emfază că: s’attaquer à une religion, c’est s’attaquer à la République„. După această logică de fier americanii ar trebui să radă, acum, de pe faţa pământului Libia, după ce le-a fost ucis ambasadorul într-un atac.

Adaptarea, orientarea discursului papagalilor într-o ţară liberă este de nescuzat. Da, la noi s-a învăţat istorie din almanahe, dar şi Bocănilă mânâncă o savarină la modă când vorbeşte de romi şi de state când de fapt ar trebui să vorbească de situaţia economică şi aspectele sociale. Vorba unui comentator pe youtube-sferă, la clipul interviului despre romi:

c’est bien la seule chose sur laquelle cette gauche est ferme…

Omul nou

Septembrie 11, 2012

Citesc în continuare, despre Paralympics.  Sunt două lucruri pe care le observ. Primul ar fi că omul nou chinez, rezultatul reformării, este în vârf. Şi dacă nu a putut fi primul la olimpiada normală atunci a câştigat paraolimpiada. Pentru că, da, China a câştigat detaşat în 2012, la Londra, dar la olimpiada specială:

1. China – 231 medalii / 95 aur / 71 argint / 65 bronz
2. Marea Brtianie – 120 medalii / 34 aur / 43 argint / 43 bronz
3. Rusia – 102 medalii / 31 aur / 38 argint / 28 bronz
4. SUA – 98 medalii / 31 aur / 29 argint / 38 bronz
5. Australia – 85 medalii / 32 aur / 23 argint / 30 bronz
6. Ucraina – 84 medalii / 32 aur / 24 argint / 28 bronz
7. Germania – 66 medalii / 18 aur / 26 argint / 22 bronz
8. Franta – 45 medalii / 8 aur / 19 argint / 18 bronz
9. Brazilia – 43 medalii / 21 aur / 14 argint / 8 bronz
10. Spania – 42 medalii / 8 aur / 18 argint / 16 bronz  [sursă]

Nu ştiu dacă acest tip de evoluţie a omului, a omului nou, este cea aşteptată de către o ţară comunistă dar este oricum ceva de aplaudat. Americanii sunt în afara podiumului, parcă dovedind că nu sunt atât de handicapaţi precum îi crede toată lumea. Rusia completează premianţii, doar Anglia apare un pic aiurea în top, dar doar datorită avantajului propriului teren.

978-973-50-1139-0.jpg (440×676)

Lucian Boia, în Mitologia ştiinţifică a comunismului, disecă omul nou, dar nu găseşte decât soia, Marx şi Engels.

Al doilea lucru pe care îl observ este că cei cu proteze sunt la frontiera convergenţei robotului cu omul şi o fac din cele mai omeneşti şi economice motive. All hail Singularity! Într-un fel sunt binecuvântaţi cu o înţelegere şi apreciere a independenţei câştigate prin tehnologie în timp ce altora le limitează alegerile. Pardon, le anticipează!