Archive for the ‘history’ Category

Dunărea

Aprilie 16, 2014

Alarmismul legat de „gurile Dunării”:

1812 București (1806-1812) – Basarabia (Moldova dincolo de Prut)
1821 Tudor versus Eteria Intervenție rusească
1826 Akkerman Semi-acord legat de Marea Neagră
1829 Adrianopole Jafuri în Valahia
1834-1835 Regulamentul Organic Ocupație rusească în principate
1848 Pașopt Intervenție austriacă
1853-1856 Războiul din Crimeea Intervenție rusească apoi austriacă
1859 Mica Unire (Al.I.Cuza) Protectorat Puterile Centrale
1862 Principat
1866 Carol I
1878 Independență – Bugeac (Basarabia veche), + Dobrogea actuală
1881 Regat
1918 Unirea + Basarabia (Prut<->Nistru) după 100 de ani
1940 Ultimatum URSS Iulie, – Basarabia și jumătate Bucovina
1940 Dictatul de la Viena August, – jumătate din Transilvania

Cam toate evenimentele majore din zonă și cele ce țin de România în mod special au de-a face cu gurile Dunării sau Marea Neagră. (Chiar și Transilvania: dacă rușii nu vroiau Basarabia, naziștii nu aveau de ce să susțină pretenția Ungariei)

Clarificarea accesului Rusiei la Marea Neagră a dus la lupte crâncene. Turcia a devenit pe veci protejata blocului occidental ca rezultat.

Până și România a luat de la Bulgaria Cadrilaterul la Marea Neagră, în virtutea regatului lui Dobrotici.

Bonus: „gurile” Dunării.

Steagul nestemat

Iunie 7, 2013

Inventarul prostiilor fiind făcut (aici, de către Dan Tăpălagă) obsesiile sunt puse în evidenţă clar. Parlamentul e o cuşcă de penali.

Falsele probleme cu drapelul şi gayii sau şi mai fain, profanarea drapelului ar fi mers evitate dacă în loc să atragă privirea cu aşa ceva mascau mârlăniile cu unele concesii. De exemplu: introducerea tergiversării urmăririi penale ar fi fost atenuată de scoaterea prezumţiei averii ca să poată merge mai uşor confiscarea în cazul în care procesul ar fi fost finalizat, totuşi, la un moment dat. Altfel degeaba fac unul şi altul un an-doi puşcărie. Dar nu.

Se mai enervează cineva pe băiatul ăla din Harghita care spânzura păpuşi? Din contră, în loc să facă puşcărie am râs de ne-am căcat pe el pe Times New Roman.

De asemenea, nicio vorbă (semnificativă) despre regionalizare. Care oricum nu-şi are niciun rost dacă consiliile judeţene se păstrează. Senatul ca o adunare a regiunilor va fi inutilă în felul ăsta. Premize europene să se întâmple acest lucru există (vezi aici) şi vorbim de locuri mai apropiate de o anumită cutumă a ordinii.

DSC06035

Nu contează în ce formă ajunge la vot proiectul, din capul şi mâinile ăstora nu poate ieşi nimic bun. Jos labele de pe steag!

Suveniruri 125mm

Noiembrie 6, 2012

În holul hotelului Crowne Plaza se păstrează câteva artefacte de la trecerea armatei lui Sadam prin părţile astea. Pe lângă pozele cu hotelul făcut praf şi aparatura de calcul din anii ’90 carbonizată, piesele de rezistenţă sunt nişte cutii, recipientele de artilerie grea (tot felul de tuburi goale, sper). Clic pe poze pentru versiunea mare.

 

 

 

 

În sfârşit

Octombrie 28, 2012

Am observat de mai mult timp că străinii pot fi neinformaţi în perioada alegerilor, politica nu îi pasionează şi încearcă să se ţină departe de discuţile politice pur şi simplu neurmărind şi nefiind la curent. Cel puţin nu se agită la nivelul la care ne înfierbântăm noi. Am luat-o ca pe un semn de normalitate. Un englez sau francez sau american depinde prea puţin de politic în afară de politica fiscală: dacă plăteşte mai mult sau mai puţin impozit, dacă are mai multe sau mai puţine gratuităţi. În afară de lucrul ăsta nu există prea multe şanse de răsturnare a sistemului, cel care va veni în loc nu va schimba din temelii nimic, nu are cum. Acum, la americani, Obama va câştiga în faţa lui Romney pentru că este un tip mai cool. Nefiind atât de hip, Romney e mult mai uşor de ridiculizat şi chiar demonizat. Cam atât. La fel cum politica externă în timpul lui Obama a fost doar mai accelerată (retrageri – în Irak şi posibil Afghanistan, avansări – în zona APAC) dar nu radical schimbată faţă de cruciatul de dinaintea lui. (Doar topicile alese de conservatorii americani să bată darabana cu ele pot fi într-adevăr de un idiotism aparte, à l’americaine, şi îi descalifică în secolul ăsta, dar ăsta e alt subiect.)

Acolo ar trebui să ajungem şi noi. OK, visa waiver is dead, Schengen e deja Star Treck into the future, autostrăzile se inaugurează de 4 ori (câte o dată pe sens, la fiecare bandă, şi la fiecare 15-20 de km, dacă este posibil), în sănătate lucrează în continuare medici cu 10 milioane salariu şi un puşcăriaş veritabil este vedetă pe blog şi va ieşi de la pârnaie încărcat de glorie, cu sacrificiul pentru popor dovedit şi îndeplinit. Dar, nu vom ieşi din NATO, din UE şi legile încet-încet trebuie să fie aplicate şi la noi la un moment dat. Singurul lucru care mai contează e aplicarea MCV din punctul de vedere al UE iar românii (momentan separaţi mental de spaţiul comun) să nu mai dea şpăgi. Poate ar ajuta să nu se mai uite atâta lume la televizor, dar, adevărul e că nu ai ce să faci. Pe frigul ăsta care va veni…

În concluzie la viitoarele alegeri nu prea contează. Să vină stânga populistă să dea la oameni salarii şi pensii dacă vrea, poate să o facă, aşa e bine şi atât o duce mintea. Să vină Gigi să fie coleg la Senat cu Crin, oricum el e eurodeputat, deja, ACUM! Sau s-a uitat lucrul ăsta?

Bineînţeles, mi-ar fi plăcut ca Baconshi sau măcar Diaconescu să fie Ministru de Externe şi nu un aparatcic de modă nouă (trecut şi prin Braşov, apropo). Ar fi fost frumos ca Monica Macovei să aibă parte de o justă apreciere publică de masă care să îi dea dreptul să provoace măcar o discuţie legată de prima femeie preşedinte în România. Ce bine ar fi fost ca PNŢ-cd să nu fi murit sau ca discuţiile despre monarhie să nu fie băgate în ridicol istoric de urmaşii ideologici şi fizici ai celor care au implementat partidul-stat. Ar fi fost mai bine pentru România ca vorbele şi acţiunile unui şef de guvern German (motorul europei, doamna de fier…) să aibă o rezonanţă în capul românilor. Dar, asta e. De fapt, tot, absolut tot ce contează şi va conta în continuare e ceva de genul ăsta: Daniel Morar a mai aratat ca, in perioada august 2006 – octombrie 2012,Directia Nationala Anticoruptie a trimis in judecata peste 4.700 de persoane, dintre care 23 de parlamentari si 15 ministri si secretari de stat, pentru fapte de coruptie, asociere, asimilate sau in legatura cu fapte de coruptie. Din cele 4.700 de persoane deferite justitiei, aproximativ jumatate detineau pozitii importante de decizie si control la nivel central si local.

Mais no

Septembrie 12, 2012

Autoalimentându-se după un minidiscurs la radio legat de romi (adică ţiganii noştri 90% şi ai bulgarilor 10%), un ministru francez (wonder boy-ul cabinetului actual sau Bocănilă, cum probabil i-ar spune Banciu), declară că oricum Franţa nu trebuie să primească toată mizeria europei şi a lumii.

Dar ce să-i faci! La aşa vin şi aşa brânză n-aveţi doar americani bogaţi middleage ci mai sunt şi gunoaie, dom’le. Oare de ce nu au nemţii problemele ăstea? Ah, da: iată un muzeu deschis în sfârşit în Franţa ce ar fi un echivalent al lagărelor de concentrare de la care au fost trimişi oameni către soluţia finală, deci mesajul muzeului acum ar fi destul de clar. Dar e în Franţa atât de simplu? Nu. Lagărul a fost folosit atât de statul francez, apoi de regimul Vichy şi mai apoi de nazişti, astfel încât se succed atâtea tâmpenii pe metru pătrat că e greu a discerne. Mult mai simplu a fost ca timp de vreo 40 de ani să fie complet ignorată şi romanţată întreaga perioadă:

[…] la publication de La France de Vichy de Robert Paxton (1973 en France) change la donne. Jusque-là, Vichy était vu comme une simple antenne de l’occupant allemand, il n’y avait pas de singularité française.

Après Paxton, on réalise que Vichy a existé comme un Etat avec sa propre politique, ses propres objectifs et qu’il a utilisé le camp d’internement comme un élément central de sa politique d’exclusion. [sursă]

În această logică a adaptării discursului oficial şi a interpretării bombastice a faptelor (nu, nu le-am luat noi din taxe bilete de autocar către Franţa) are loc şi a declara cu emfază că: s’attaquer à une religion, c’est s’attaquer à la République„. După această logică de fier americanii ar trebui să radă, acum, de pe faţa pământului Libia, după ce le-a fost ucis ambasadorul într-un atac.

Adaptarea, orientarea discursului papagalilor într-o ţară liberă este de nescuzat. Da, la noi s-a învăţat istorie din almanahe, dar şi Bocănilă mânâncă o savarină la modă când vorbeşte de romi şi de state când de fapt ar trebui să vorbească de situaţia economică şi aspectele sociale. Vorba unui comentator pe youtube-sferă, la clipul interviului despre romi:

c’est bien la seule chose sur laquelle cette gauche est ferme…

Omul nou

Septembrie 11, 2012

Citesc în continuare, despre Paralympics.  Sunt două lucruri pe care le observ. Primul ar fi că omul nou chinez, rezultatul reformării, este în vârf. Şi dacă nu a putut fi primul la olimpiada normală atunci a câştigat paraolimpiada. Pentru că, da, China a câştigat detaşat în 2012, la Londra, dar la olimpiada specială:

1. China – 231 medalii / 95 aur / 71 argint / 65 bronz
2. Marea Brtianie – 120 medalii / 34 aur / 43 argint / 43 bronz
3. Rusia – 102 medalii / 31 aur / 38 argint / 28 bronz
4. SUA – 98 medalii / 31 aur / 29 argint / 38 bronz
5. Australia – 85 medalii / 32 aur / 23 argint / 30 bronz
6. Ucraina – 84 medalii / 32 aur / 24 argint / 28 bronz
7. Germania – 66 medalii / 18 aur / 26 argint / 22 bronz
8. Franta – 45 medalii / 8 aur / 19 argint / 18 bronz
9. Brazilia – 43 medalii / 21 aur / 14 argint / 8 bronz
10. Spania – 42 medalii / 8 aur / 18 argint / 16 bronz  [sursă]

Nu ştiu dacă acest tip de evoluţie a omului, a omului nou, este cea aşteptată de către o ţară comunistă dar este oricum ceva de aplaudat. Americanii sunt în afara podiumului, parcă dovedind că nu sunt atât de handicapaţi precum îi crede toată lumea. Rusia completează premianţii, doar Anglia apare un pic aiurea în top, dar doar datorită avantajului propriului teren.

978-973-50-1139-0.jpg (440×676)

Lucian Boia, în Mitologia ştiinţifică a comunismului, disecă omul nou, dar nu găseşte decât soia, Marx şi Engels.

Al doilea lucru pe care îl observ este că cei cu proteze sunt la frontiera convergenţei robotului cu omul şi o fac din cele mai omeneşti şi economice motive. All hail Singularity! Într-un fel sunt binecuvântaţi cu o înţelegere şi apreciere a independenţei câştigate prin tehnologie în timp ce altora le limitează alegerile. Pardon, le anticipează!

Pedigree

Iulie 31, 2012

S-a mai comentat că la noi tradiţia socialistă s-a pierdut complet. OK, niciun partid în România actuală nu mai este motivat ideologc, PDL=USL=Aceeaşi mizerie!, dar, totuşi, o fărâmă de socialism ar fi bună, nu-i aşa? Ei bine, te uiţi la Ponta şi Antonescu, nu au nimic în comun cu studiul istoric şi revendicarea vreunei experienţe culturale. Cum fac francezii cu Jean Jaurès [aici], un erou pe stil vechi al antimilitarismului sau vezi strădanile lor de a-l asana pe Mao, de exemplu la Montpellier [aici] înălţându-i o statuie!

Pe când moldovenii nu ştiu cum să scape de Lenin.

Şi, da, FCD şi NR asigură PDL-ului (mai pe ascuns, mai pe lateral) pedigreeul ideologic. Ori Adrian Papahagi şi Mihail Neamţu erau în spatele lui Băsescu şi la propriu şi la figurat în momentul discursurilor electorale recente.

Referinţe

Iulie 29, 2012

Au fost prea puţine locurile în care lumea făcea o paralelă documentată cu evenimentele anului 1946. Câţiva pedelişti, pe hotnews câteva comentarii sau posturi. Studiaţi, un pic, contextul acelui an. O să vedeţi atâtea similitudini legate de modificarea procesului electoral şi a guvernării de nu o să vă vină să credeţi.

  • guvernul Groza a modificat legile şi timpul de organizare a referendumului, precum au făcut aici toate schimbările legislative şi schimbat oamenii în funcţii de conducere în nici câteva zile, în conştientă nesocotinţă a Puterilor Aliate democrate şi chiar a istoriei recente a armatei trecute prin experienţa traumatizantă de peste Nistru prin fixarea datei alegerilor din 1946 ca o comemorare. Prima lipsă a acestei paralele este desfiinţarea Senatului şi implicit reducerea numărului de parlamentari. O mişcare pe care comuniştii au susţinut-o atunci dar o refuză vehement acum;
  • a fost dat drept de vot universal, comuniştii sperând să câştige mai ales prin votul femeilor (nu e clar dacă Ion Iliescu sau Petre Roman candidau încă de pe atunci, dar, oricum, s-a încercat mărirea cvorumului la fel cum se încearcă acum eliberarea de buletine duminica în ziua votului etc);
  • comuniştii făcuseră o alianţă şi atunci (BPD) la fel ca şi acum (USL), în care fracţiuni din mişcări democrate, sceptice la colectivizare sau aiurite complet s-au unit cumva în buna tradiţie a monstroasei coaliţii: totul pentru a da jos un om (Regele) şi un sistem.  Altă notă: Regele Mihai nu e Traian Băsescu, hă-hă, nici iarna nu-i ca vara;
  • armata, deja puternic rusificată, a jucat un rol cheie, militarii find agenţi electorali sau manipulatori direct, la fel cum asociaţia magazionerilor pensionaţi din armata română contemporană dă ordine de război;
  • partidul unguresc din acea perioadă nu era nici cu comuniştii dar nici împotriva lor, asta e o clasică, deja.

Toate astea pentru că plebiscitul e ultima fărâmă de democraţie, deci este inutil dacă nu iese cum ştim noi să numărăm.

E ora 18:00. Cam vreo 25% prezenţă la vot la ora 2 după-masă. Unii dintre ei cu „Nu!”. Monica Macovei tocmai a făcut cunoscut că se pregateste o frauda foarte mare, cea mai mare din ultimii 22 de ani in Romania.” Din păcate, până acum, Monica Macovei a cam avut dreptate în tot ceea ce a spus de când este prezentă pe scena politică. Atunci frauda a fost atât de mare încât tuturor le-a fost clară înainte de a începe votarea, necunoscut era doar procentul cu care vor modifica alegerile la raporturile finale. Mai este jumătate de zi până la ora 11 seara.

Captură Vocea Rusiei [http://romanian.ruvr.ru/2012_07_29/83253872/]

Atunci ca şi acum unii erau mai interesaţi ca alţii de cine câştigă. Reţineţi, harta de mai sus este de pe un site rusesc. Frumos miştoul, nu?

Scenariile posibile, alternative  sunt clasificate şi spuse clar, niciodată nu sunt în lipsă de idei. Dar rezultatul se ştie, de fapt: „[î]n fond, scenariile prezentate mai sus sunt pur teoretice şi speculative. Toate sondajele de opinie arată că prezenţa la urne va fi de peste 50%, iar votul popular va fi total nefavorabil lui Traian Băsescu.

Chica Bomb

Iulie 28, 2012

Un reportaj [aici] despre îndoctrinarea comunist-idealistă şi lupta destul de simplă în spirit şi tehnică a detaşamentelor de femei kurde din nordul Irakului. Reportajul VICE e făcut de un hipster ce merită călcat cu şenila, el relativizând totul, dar e un mic grăunte de informaţie.

Puşca şi cureaua largă

Iulie 25, 2012

Un articol [aici] despre cum socialismul funcţionează doar cu puşca, în speţă în armată, mai exact, cea americană. Casă, masă, şcoală, pensie, toate sunt la dispoziţia celor ce intră în armata americană creând un deficit din ce în ce mai mare, contrazicând opinia că SUA nu au fost fondate, nu sunt şi nu vor fi un stat al asistenţei sociale (wellfare state). Acelaşi tip de beneficiu este la ordinea zilei şi în alte instituţii considerate de importanţă naţională, în toate statele lumii. Americanii devin din ce în ce mai conştienţi de contradicţia dintre principiile capitaliste şi administrarea socialistă a însăşi structurii care protejează libertatea economică şi modelul socio-economic capitalist [aici de exemplu].

În altă ordine de idei, statul francez ce tace mâlc de vreo săptămână este tras de urechi de un grup de sorbonezi & Co [aici sau aici originalul în franceză] pentru că nu face valuri legat  de ameninţarea şi încălcarea democraţiei (CCR, AvP, MO, etc) de către USL-ul socialist-comunist-mafiotist-FSN-ist-PDL-ist. Ştiut fiind că Parlamentul European are un echilibru dreapta-stânga destul de fragil, nu e exclus ca proştii pământului de la noi să fi primit un ajutor nesperat în momentul în care Szarko a fost înlăturat democratic de către francezi şi au pus un guvern de stânga a căror principală grijă este să ţină salariile bugetarilor sus şi vârsta de pensionare la loc, jos. În condiţiile negocierii pactelor europene, a 7-a ţară ca populaţie şi suprafaţă din Uniunea Europeană, a devenit un copil tembel aliat francezilor iar francezii, prin tăcerea prelungită în afară de câteva ieşiri anemice, minimul garant al europenismului acestor oameni. Cum noi tot timpul am ţinut la opinia Franţei, prin lipsa clară a acesteia din scenă mârâitul nemţilor a fost singular şi bizar (ne plăceau nemţii?), iar excitaţia de la Bruxelles ne cam lasă rece, noi oricum uitându-ne la CE ca la un for de la care ne luăm prea rar ora exactă.

Socialismul verde de cumetrie al USL-ului şi războaiele. N-ar fi rău dacă ar lipsi ambele.