Vremuri grele

În 2002, la Marele Canion, am întâlnit prima oară o panică generalizată legată de faptul că oricând poate izbucni un incendiu de vegetaţie. Iarba şi pădurile de brad şi pin erau atât de uscate încât principala misiune a ranger-ilor era să-i amendeze cu sume colosale pe cei care aruncau aiurea mucurile de ţigară. Deloc exagerat ţinând cont că 4 din 5 incendii se produc din cauza omului, însă, în acelaşi timp, lumea amintea că aşa vreme uscată n-a mai fost demult dar conexiunea cu influnenţa recentă a omului asupra mediului nu era făcută.

Îmi spuneam, pe atunci, că la noi nu va fi niciodată aşa, totuşi nu suntem în deşert. Ei bine, acum vreo săptămână câteva zeci de hectare bune de pădure şi păşune au ars în Harghita. Pârjol. Vântul cald, susţinut, a bătut peste o vegetaţie fără pic de apă deşi ultimele ploi nu se poate să fi fost cu mai mult de o lună în urmă. [video] [ştire1] [ştire2] [ştire3]

Sunt trei metode de a respinge încălzirea globală, şi aici vorbesc de păreri amicale, pe care fiecare le emite în concordanţă cu propriile curiozităţi şi înclinaţii:

  1. Varianta discursului epocal (bazat pe durate lungi): există un ciclu de încălzire-răcire, a fost şi mai cald şi mai rece în trecut, bine că nu ne-am trezit în mijlocul vreunei mini-glaciaţiuni;
  2. Varianta secvenţială sau ciclul scurt: soarele are un ciclu de activitate magnetică de 11 ani cu minime şi maxime sau doar un ciclu de 3 ani dat de orientarea Pământului faţă de soare;
  3. Varianta extremelor: acum, doar s-a intensificat fiecare fenomen meteo, existând şi o trecere mai bruscă de la unul la altul, de exemplu de la vară la iarnă.

Ar mai fi şi varianta negării: încălzirea globală nu este demonstrată ştiinţific. Acesta a fost un punct important în contra-ofensiva firmelor în petrol şi cărbune: ştiinţa fenomenului de efect de seră a fost înlocuită cu teoria încălzirii globale.

Mărturisesc că eu mă mai amăgesc cu varianta extremelor. Toate sunt valide: au existat perioade de încălzire-răcire-încălzire, ciclul solar e real şi pare periculos, plus că e normal ca în momentul în care stilul tău de viaţă să fie ameninţat să reacţionezi (vezi Koch).

Dar, până la urmă singurul indiciu pe care îl avem este şi cel mai îngrijorător: cantitatea enormă de carbon din atmosferă eliberată de la începutul erei industriale ce nu seamănă cu nimic de până acum. Ori balanţa amintită de toată lumea depinde de carbon. În fapt, mormanele de plastic de pe pământ şi din oceane sunt doar o mărturie a trecerii noastre pe aici, prea puţin dăunătoare omului în comparaţie cu schimbarea climei. În paranteză fie spus, adeziunea lui Al Goore, prin faimosul documentar, nu a făcut decât să catalizeze în mod evident cotra-ofensiva, decredibilizarea lui a avut un succes destul de mare şi a avut efect în opinia oamenilor legată de un fenomen ştiinţific. Cel puţin în America, aşa a fost. Până acum, când aceleaşi probleme sunt întâlnite şi în America şi în Africa.

Inside, Al Jazeera

Anunțuri

2 răspunsuri to “Vremuri grele”

  1. radookoo Says:

    Ah, era chiar despre vreme. Ma asteptam la vreo cafteala politica, la vreun referendum, la vreo justitzie me muchie de glontz. Ma rog, fiindca nu a fost cazul, concluzionez: „Basescu e de vina pentru glaciatziuni, incendii si incalzire globala”

  2. mereledeaur Says:

    E din ce în ce mai rău:
    http://www.informatiahr.go.ro/
    „Trei noi incendii de vegetaţie uscată, plantaţie sau pădure au izbucnit în Harghita, luni seara, peste 200 de pompieri militari şi civili luptându-se cu flăcările.”
    Pare că sunt, totuşi, făcute de mâna omului, nu sunt chiar atât de uscate încă pădurile să ia foc singure. Dar nici nu mai e mult.

    Da, mâna aparţine lui Băsescu, se vede pe film: e un flash albastru apoi copilul râde şi se dă în spate. Apoi totul ia foc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: