Anti-Anti

Vladimir Tismăneanu se străduie în stilul exhaustivist caracteristic să explice că anti-anticomunismul recent este doar un teribilism infantil dar face asta didactic şi plictisitor înşirând o întreagă listă de autori socialişti. Aceştia ar putea construi o lectură utilă tuturor stângiştilor recenţi, însă cum nu îi citesc el ajunge la concluzia că nu sunt decât nişte figuranţi altfel argumentele lor ar fi mai decente şi ei înşişi mai dilematici. Nu îmi dau seama cu cine a vorbit el de a avut o aşa reacţie astfel încât s-a defulat scriind articolul ăsta dar ca sursă de autori este bun. Îmi aduce aminte de eseul critic al lui Horia Roman Patapievici din Politice despre political correctness-ul american care dă într-un socialism mascat. La rândul lui, el scrisese puţin exasperat (precum toată colecţia de altfel) după o întâlnire cu o profesoară americană.

Mai puţin dilematic este însă Ion Iliescu.

Care cum vine la putere vrea sa-si faca Constitutia asa cum ii convine. Initiativa presedintelui este total neavenita. Ce e aia? Intrebi tu poporul ce vrea, parlament bicameral sau unicameral? Asa rezolvi tu problema unei institutii?

Are rost să înşiri autori? Să mai începi dezbateri de genul big government vs. small government? Să începi să iei fiecare 6 cuvinte şi să le iei la anlizat? Că tocmai Năstase a modificat constituţia marind mandatul la 5 ani crezînd că câştigă sigur alegerile. Că votul poporului, aşa cum e el, e aia cu care să te ştergi la fund. Să te mai exasperezi? Neah. Mulţumesc hotnews că a început articolul cu mini rezumatul. Sunt şi trei poze.

Adrian Năstase e in the zone, altfel.

https://i0.wp.com/media.hotnews.ro/media_server1/image-2011-05-18-8641022-46-adrian-nastase.jpg

Looking good Mr. President.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: