Donnie omoară pe Siret

Pentru operaţiunea de urmărire a vameşilor şireteni DNA cu DGA (care-i servicul de informaţii al poliţiei finanţat de UE – pe bune, aşa apare pe site :) au angajat vreun actor şi l-au făcut o perioadă vameş.

Johnny Depp jucând pe Donnie Brasco jucând pe Vameşul Venea

Nu se ştie cum a fost plătit omul să-şi asume asemenea risc. Dar există un indiciu din cele foarte multe la dispoziţie, pe care oricine îl ştie dacă a trecut măcar o dată prin vamă.

Aşadar, pentru a prinde o reţea de hoţi la vedere, de care ştie tătă ţara, trebuie infliltrat un om în mijlocul lor, trebuie instruit, şterse urme, alcătuit un întreg alibi, cheluiţi bani pe scoci să-i lipeşti microfonul de piept (asta, cred, că-i altă condiţie: să fii imberb). Unde mai pui că e posibil să-l dileşti pe viaţă (nu de alta dar din câte se vede din filme nu iese unu întreg la cap după operaţiuni undercover).

Ce va face acum agentul? Acoperitul este acum descoperit. O să aibă stres post traumatic? Nu o să-i fie frică de răzbunarea finală a vameşilor (inchipuieţi o turmă de BMW-uri care vine turată spre tine)? O să doarmă cu pistolul Carpaţi sub pernă? Şi mai ales cum se mai duce acasă la soţie – virtuală, bineînţeles, ăştia n-au nici mamă, nici tată – fără sacoşa de bani de pe tură?

Ţi-ai făcut singur rău, măi, băiatule. Ai noroc că nu fumez.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: