Pull over!

Dreapta românească se coalizează şi sublinează apartenenţa creştină şi democrată prin diferite site-uri şi organizaţii. În linie dreaptă (care te poate şi speria un pic prin ardoare, totuşi, dar merge pe direcţia că ideologia de dreapta nu are nimic de-aface cu nazismul sau radicalismul islamic care sunt devoalate ca mişcări de extremă stânga), agregatorul de blogăreală echipadeimagine.ro, Institutul de Studii Populare, falanga Fundaţia Creştin-Democrată ce ar trebui să articuleze componenta creştin-democrată prin Teodor Baconschi (Teo cum îi spunem noi tinerii din Paris) şi contributors.ro ca să închei. De fapt toate sunt rodul unui curent pro-PD-L care în ciuda tuturor săgeţilor cu Johanişi, Prostănaci şi Crini se încăpăţânează a ţine uşa la spate PNL-ului. Un PNL galben de ciudă dar cu vector doctrinar real, din punct de vedere istoric. Însă o dată înglobal PNL-ul sau re-înglobat PD-L-ul (depinde de sistemulul de referinţă) s-ar deschide calea pentru cei de mai sus să reclame apartenenţa la dreapta interbelică. Asta ar putea duce în peisajul politic actual la un sistem preponderent bipartit (PDL-PSD). Semnale mici şi tatonări arată că asta se încearcă. N-ar mai fi nevoie de Verzi (Gruenen) care la noi oricum sunt udemeriştii. Iar de nu vor, liberalii pot rămâne pentru totdeauna pata de culoare din tot felul de coaliţii exotice.

via FCD

Până una alta însă, Valeriu Stoica, se pare eminenţa peltico-cenuşie a re-lansării dreptei, a moderat o discuţie prilejuită de o lansare de carte cu textele invitaţilor. Încă de la început, mărturisind dezarmat o proastă dispoziţie legată de finalitatea întreprinderii, ironic, Andrei Pleşu a făcut pe toată lumea să râdă cu aproape orice prilej. Cum ar fi fost oare dacă situaţiunea era într-adevăr disperată. Aproape de final, la rândul lui, Gabriel Liiceanu mai că se dă cu capul de masă rememorând natura spre compromis moral şi politic, cu toate scuzele lor, a românilor. Finalul conferinţei  îi  prinde pe cei doi epuizaţi, îngrijoraţi de minoritatea demersului. Liiceanu îşi trece mâna prin păr (altă poantă a serii) şi îşi sprijină capul în palme iar Andrei Pleşu declară că nu mai răspunde (la întrebări) decât la doamne. A rămas pentru HR Patapievici să scrie teza şi să o predea.

Bonus

Anunțuri

Un răspuns to “Pull over!”

  1. 2010 in review « Merele de Aur Says:

    […] Pull over! December 2010 […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: